Trupa Katla. este confirmată la Rockstadt Extreme Fest 2020

Prima pagină » Noutăţi » Trupa Katla. este confirmată la Rockstadt Extreme Fest 2020

Trupa Katla. a fost confirmată la Rockstadt Extreme Fest 2020, festival ce va avea loc în perioada 30 iulie – 02 august 2020, pe terenul de biatlon de la baza Cetății Râșnov.


Despre trupa Katla.

Katla., duo numit astfel după unul dintre cei mai mari vulcani activi din Islanda, este rezultatul cooperării muzicale dintre Einar Thorberg Guðmundsson (multi-instrumentist și voce) și Guðmundur “li Pálmason (artist vizual și fost toboșar în Sólstafir), o colaborare care a început la finele lui 2015 în Reykjavík. Einar și Guðmundur se cunoșteau deja de câteva decenii și lucraseră împreună în alte câteva proiecte, inclusiv în Potentiam, trupă de black metal care a reușit să devină un proiect cult al scenei underground islandeze.

În ianuarie 2016, Katla. a lansat prima melodie, extrasă de pe EP-ul intitulat “Ferðalok 7”, care a apărut pe piață după câteva săptămâni. Iar la numai un an distanță, duoul și-a lansat albumul de debut, “Móðurástin”, sub cunoscutul label german Prophecy Productions, material primit cu entuziasm atât de critica de specialitate, cât și de fani.

Katla. a intrat rapid în atenția publicului și i-a câștigat aprecierea datorită compozițiilor puternice, cu note atmosferice și melancolice pe alocuri, ce îmbină cu măiestrie riff-urile complexe, cu sound-uri profund pătrunse de influențe întunecate, ce hipnotizează ascultătorul. Versurile pieselor istorisesc povestea celor care trăiesc într-o țară a contrastelor, un teritoriu în care focul și gheața coexistă, iar iernile pline de întunecime sunt completate de veri cu soare în miez de noapte. Toate trăirile puternice și contradictorii ale oamenilor din țara contrastelor sunt intens exprimate la nivel liric și sonor în piesele duoului islandez, pregătit, asemeni vulcanului omonim, să erupă în fiecare dintre show-urile live, introducând audiența într-o transă țesută de sound-urile atmosferice, profund întunecate, ale celor de la Katla.


Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020

Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.
Perioadele de vânzare a abonamentelor REF 2020 sunt:

  • Pre-sale 4: 1.000 de abonamente la prețul de 310 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 20.01.2020;
  • Pre-sale 5: 1.000 de abonamente la prețul de 350 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 16.03.2020;
  • Pre-sale 6: 1.000 de abonamente la prețul de 390 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 18.05.2020.

În ultimul prag de pre-sale online, cât și la intrarea în festival: abonamentele vor fi la prețul de 440 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2020 vor fi disponibile și bilete pe zi, la prețul de 220 lei/ buc., ce vor fi puse în vânzare începând cu 29.06.2020.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.


Line-up REF 2020

În acest moment, la Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt confirmate următoarele trupe: Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), Despised Icon (CA), Mayhem(NO), Kampfar (NO), In The Woods… (NO), Dyscarnate (UK), Cattle Decapitation (SUA), In Mourning (SE), Infected Rain (MDA), Phil H. Anselmo & The Illegals (USA), Mephorash (SE), Cradle Of Filth (UK), Anthrax (SUA), Unleashed (SE), Overkill (SUA), As I Lay Dying (SUA), Katla. (IS). Noi nume vor fi confirmate în curând.


Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2020_FacebookEvent

Evenimente Recomandate
Bilete Bruce Dickinson - The Mandrake Project - Sala Palatului
Hellfest 2024 - Metallica, Foo Fighters, Avenged Sevenfold, Machine Head, Prodigy… si multi altii!

Horoscop
Curs valutar
Meteo

Cursul valutar BNR comunicat la data de 20 aprilie 2024

EUR 1 x EUR = 4,9764 RON
GBP 1 x GBP = 5,8125 RON
USD 1 x USD = 4,6687 RON

Vezi mai multe monede →

Starea vremii pentru data de 20 aprilie 2024

Acum la Bucureşti
14 °C

Cer fragmentat

Vezi mai multe orașe →

E-zine.ro is a Thomann Partner